sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Conștiință furată

      O stare nouă îți încearcă tot corpul. Nu simți frigul, privești în gol nimicul și încerci să umpli acel gol. Amintirile îți fac rău. Mintea deruleză momente vechi, dar parcă atât de recente, care îți stimulează bătăile inimii. A uita este direct proporțional cu a-ți reaminti. Oprești la stop, arunci amintirile în stradă. Ți-ai îngropat trecutul la marginea șoselei. Conștiința spune:
,,Am făcut o crimă”.
        
Nu cunoști drumul, dar înaintezi inconștient. Golul devine un vid tot mai mare. Mediatorul chimic pătrunde în spațiul sinaptic asemenea unei vâzcozități a unei acoarele albe, ce se scurge pe un perete alb. Nu o cunoști, cândva era totul pentru tine. Nu te mai cunoști. Te lași ghidat de instinct. O întâlnești iar și iar, ca pe o străină. Inexistenta îți colorează privirea abătută și îți controlează emoțiile. Ochi albaștri, alb, un bec orbitor.
Pătrunde în reacțiile tale, nervozitatea crește. Nu scapi. Trecutul e prezent în fața ochilor tăi. Negi existența lui, existența ei…existența ta… Sunetul vocii cuceritoare de altă dată se izbește puternic de pereții camerei goale și îi colorează. Nu descifrezi desenul. Te privești în oglidă. Cioburi rănesc sufletul visător stopat. Vioară. Pian.
,,Iubesc. Nu iubesc.”
Frumosul ademenitor sfâșie impulsul nervos. Tresărit. Joc în doi. Sfrârșit.
15-11-14

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu