vineri, 4 iulie 2014

Departe de AICI - p1


   Orașul nu mai e ce-a fost odată. Din locul vesel, cu o istorie frumoasă, povestea ia o întorsătură tragică, iar orașul duce lipsă de valori morale. Cei care ar fi putut fi un exemplu demn de urmat s-au stins sau și-au luat tălpășița. Nu mai au ce căuta aici! Pericolul pândește la fiecare pas. Drumurile care fac legătura cu alte localități s-au închis. Practic, orașul a fost izolat. O barieră pune STOP traficului rutier, la intersecția drumului național cu linia de cale ferată. Trenul încă circulă. În fiecare seară pleacă spre București.

   Liniștea domnește peste gară și induce în eroare pașii oamenilor grăbiți. Băiatul pășește abătut, dar cu o țintă clară: TRENUL. Își lasă valiza jos și se așează pe o bancă. În dreapta lui, un om în vârstă, nu foarte înalt, cu o privire ancorată în gânduri, îmbrăcat într-o uniformă albastră, șifonată și pătată pe alocuri de ulei, își îneacă amarul într-o sticlă de whiskey.

   -În cât timp pleacă trenul?
   -În-tr-o ju-mă-t….
   -Poftiți?
   -Într-o jumătate de oră… se străduiește omul să articuleze până la capăt cuvintele.
   -Mulțumesc!
   -De ce vrei să mergi cu trenul? Te-ai hotărât să pleci și tu?
   -Nu, eu am venit în vizită la o rudă. Nu sunt de aici.
   -Atunci se explică. Nici n-ai rămâne aici!
   -N-aș rămâne! aprobă băiatul.
   -Trenul face 3 ore până la București. Merge extrem de încet! continuă bătrânul cu privirea ațintită în pământ. Este mai benefic să mergi cu bicicleta. Asta dacă vrei să ajungi întreg, desigur!
   -De ce?
   -Controlorul a înebunit de vreo 2-3 ani. Nu poți ști niciodată când are vreo criză.
   -Dar, trenul e gol?
   -De obicei pe această rută sunt prostituate. Controlorul le mai ia gratis.
   …
După un moment de tăcere, cel din dreapta exclamă:
   -Odată trenul a lovit o prostituată!
Băiatul întoarce capul brusc spre el.
   -Dar ziceați că merge încet!
   -Tinere, ceasul rău sună când te-aștepți mai puțin prin aceste locuri!
   -Și poliția?...
   -Poliția este peste tot și nicăieri. Lumea se duce de râpă. Orașul se scufundă într-o prăpastie întunecată ce se hrănește cu suflete. Mulți dau vina pe soartă.
Așa a fost să fie…
Este ușor să dai vina pe destin atâta timp cât nu ai făcut nimic pentru a-ți proteja locul natal. Dar, ce ai fi putut face când oamenii stăteau și priveau cum totul se denigra chiar sub nasul lor? Unii nici nu și-au dat seama… Au contribuit lejer la dezastru, pentru ca mai apoi să se așeze satisfăcuți în fotoliu.
   -De ce s-au închis drumurile?
   -Siguranța e mai presus de toate! spune bătrânul  ironic și, treptat, îi apare pe față un rânjet, care lasă la vedere pe sub mustață 2 dinți cariați. Aici putea să fie altfel…
în ochii lui se poate citi cum treptat i-a murit orice urmă de speranță, însă, viziunea lui interioară despre cum ar fi putut fi acest loc încă îl ține în viață.

  O adiere rece de vânt și foșnetul plopilor din gară dau tonul lătratului aspru și asurzitor al unui câine fără stăpân. Băiatul se ridiră, își ia bagajul și se îndreaptă către tren. Bătrânul arată cu degetul către un stâlp de care este rezemată o bicicletă.

   -Vezi bicicleta aia?
   -Da!
   -E a mea. Ia-o și fugi de aici! strigă el, dar vântul se întețește odată cu lătratul câinelui de lângă peron. Pesemne că va ploua.
   -Nu aud!

 Băiatul urcă în tren. Bătrânul oftează, toarnă pe gât ce a mai rămas din whiskey și se apropie de câine. Într-o fracțiune de secudă sticla de whiskey sboară din măna bătrânului și se izbește violent în capul câinelui.

   -Taci!

 O baltă de sânge, un ultim schelălăit, un tren gata să plece, un vârtej care lasă în urmă pungi de plastic…toate se pierd în negura nopții. O mână deschide ușa compartimentului. Este chiar bătrânul de mai devreme.

   -Călătoriți și dumneavoastră cu trenul? întreaba băiatul curios și mirat totodată.
   -Eu sunt controlorul.