duminică, 7 iunie 2015

PROSTIA NU DOARE PE MOMENT

          Asemănarea dintre evoluție și involuție este aceea că fiecare dintre ele nu are un sfârșit. Nu vei găsi niciodată un perigeu atât de avansat al oamenilor, precum nu vei întâlni un punct maxim de cunoaștere. Viața îți va arăta că există extreme. Mai rău e când acești doi termeni se confundă. E bine să știi unde te situezi și de ce ești în stare, chiar dacă asta înseamnă să-ți recunoști neputințele. Un exemplu pe care îl întâlnesc zilnic este când cei care fumează de o bună bucată de timp (câțiva ani) sunt întrebați de ce fumează și nu găsesc un răspuns. E greu să răscolești prin zeci de sertare cu amintiri, până să ajungi la momentul în care te-ai apucat de fumat și să știi care a fost motivul, însă acești oameni susțin cu tărie că nu sunt dependenți. ”Eu fumez pentru că așa vreau. Îmi place. Nu sunt dependent. Pot să mă las și mâine dacă vreau. Dar nu vreau.” Acest răspuns copilăros susține un ”argument vehement” și totodată o necunoaștere de sine a celui care îl rostește. De ce? Pentru că respectivul nu vrea să admită că e dependent. Spunând că nu este, va crede în părerea personală și va ajunge la concluzia că se ajută fumând și nu are de suferit. În caz contrar, dacă ar fi sincer cu el, omul când ar fi întrebat, ar răspunde tot cu o întrbare: ”Da,chiar, de ce fumez?”. Ajungând la concluzia că nu poate să spună ”stop” de azi pe mâine, mintea va fi pusă în fața unui adevăr, pe care nu îl va accepta din prima, căutând tot felul de pretexte. Totuși, odată ce ești conștient de ceea ce faci, vei căuta o modalitate de îmbunătățire a tu-ului pe care îl stăpânești și de care ești răspunzător. Asta poate fi o difereță între un om puternic și unul slab. Cel puternic va accepta adevărul, pe când cel slab va căuta mijloace de a face dintr-un lucru rău, ceva bun și plăcut, negându-i aspectle negative. Nu mă refer la fumat și nu cred că oamenii trebuie catalogați după un viciu sau ”de la prima impresie”. Vorbesc în general.
          ”Prima impresie contează cel mai mult” spunea o profesoară în legătură cu elevii clasei ei. Părerea mea e că ”prima impresie contează cel mai mult” doar când vine vorba reușitei obținerii unui job. Atunci șeful te alege și trebuie să fii convingător. Nu ai cum să cunoști un om de la prima întâlnire. Nu îi vezi calitățile, ceea ce știe să facă, de ce este capabil. Așa poți avea o părere falsă, dar foarte ușor de rostit pentru o profesoară subiectivă, care nu știe să-i stimuleze pe elevi, să-i provoace la un joc de gândire sau să remarce anumite potențiale. Așa am înțeles că doar dacă ai tupeu poți să reușești să te afirmi în prezent. Dacă stai în banca ta, nu te vede nimeni. Există mediocrități care ți-o iau înainte și ies în evidență doar pentru faptul că vorebes. Ce vorbesc? Nici ele nu știu. Dar vorbesc, mai fac și câte-o glumă cu profesorul și gata, și-au câștigat statutul de oameni inteligenți.

          Poate nu trebuie neapărat să ai tupeu, dar trebuie să știi ce vrei. Dacă vrei un 10, trebuie să îl obții. Toți știu ce vor de la cei din jurul lor, însă e mai important să știi ce vrei de la tine. Poate mai bine spus: Să reușești să te obții pe tine! Un citat văzut des pe facebook este: ”Creieru îmi spune să mă opresc, dar inima cere altceva”. Eu îți spun că nu este de vină creierul pentru că (vezi,Doamne) te oprește să faci ceea ce simți, sau că e de vină inima pentru suferințele prin care ai trecut și treci. Tu trebuie să evoluezi. Să poți să îți stăpânești creierul, nu el să te stăpânească pe tine, pentru că...te asigur, creierul e la fel de hai-hui ca inima când vine vorba de dorințe, plăceri sau influențe. E vorba despre tine aici. Sigur ai fost curios când erai mic să faci ceva fără să ceri voie. Atunci o parte din tine îți spunea ”Trebuie să o fac! Nu mai am răbdare!”, iar cealaltă ”Mă ceartă mama/Poate ar fi mai bine să nu...”. Poate ai simțit în anumite momente că ești două persoane deodată sau nu te-ai recunoscut într-o anumintă situație și te-ai întrebat ”Cine sunt?”. TU ești a treia persoană, ești cel/cea din realitate. Eu cred că a te cunoaște pe tine înseamnă să fii inteligent! Să nu te lași influențat de cei din jur. Să-ți descoperi această a treia persoană (e ca o a treia dimensiune). Să privești lucrurile din mai multe unghiuri, să le analizezi.
          INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ e atunci când creierul și inima semnează un tratat de pace. Asta nu se face bătând din palme. ”Gata, îmi propun să...” Am fost curios în privința multor lucruri în viață și le-am făcut, la momentul nepotrivit, ”după capul meu”, crezând că știu încotro mă îndrept. Apoi, ”mi-am propus să” fac ceva pentru mine și am rămas cu propusul. Gândirea emoțională o găsești dacă treci direct la fapte. Nu îți propui. Pur și simplu faci. Faci ce îți place... Te realizezi... Descoperi lucruri noi într-un domeniu care te atrage. O foaie albă nu o poți umple dacă ai reușit să iei creionul în mână. Trebuie să îl și folosești. Să umpli planșa cu idei. Ideile se nasc atunci când inteligența și emoția se întâlnesc.
          Trăim în epoca contemporană. Ascensiunea tehnologiei merge mână-n mână cu lejeritatea omului. La un moment dat, ajungi să citești oamenii și să îți dai seama din comportamentul lor dacă vorbesc serios sau atitudinea lor convingătoare este doar aparentă. ”Vrăjeală” nu e un cuvânt semidoct, e cât se poate de reală și circulă pe aceste trasee de viață. Realmente, și ”prostia” circulă. E dăunătoare, dar nu doare pe moment. Doare mai târziu...sau deloc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu